Codul Fiscal va fi rescris până la sfârşitul lunii martie

Ministerul Finanţelor Publice va rescrie Codul Fiscal, urmând ca până la data de 31 martie să fie republicat, cu toate modificările, inclusiv cele care se referă la măsurile anticriză. Una dintre propuneri ce are şanse mari a fi adoptată este plata TVA la încasarea facturii pentru companiile mari, scutirea de la impozitare a profitului reinvestit sau suprataxarea profitului excepţional şi a produselor de lux. Oficialii ministerului mai discută cu sindicatele şi despre o altă măsură fiscală, care prevede ca diferenţele nefavorabile de curs valutar să fie considerate cheltuieli eligibile, în cazul proiectelor finanţate prin fonduri europene. De asemenea, printre modificările ce vor fi aduse Codului Fiscal se numără şi tratarea veniturilor angajaţilor în somaj tehnic ca şi venituri de natură non-salarială, pentru care să fie aplicat un regim corespunzător de impozitare.

O altă modificare a Codului Fiscal prevede posibilitatea compensării de către exportator a TVA-ului de recuperat cu TVA-ul de plătit sau cu alte impozite datorate bugetului de stat, după ce expiră termenul legal de 45 de zile, prevăzut pentru rambursarea TVA. În acest sens, autorităţile au format trei comisii de lucru, împreună cu sindicatele şi patronatele, şi vor discuta până miercuri despre măsurile de relansare a economiei, dar şi despre protecţia socială, urmând a fi incluse în bugetul pe 2009. (A.G.)
sursa

 

1 comentarii:

  1. Anonim said,

    Sa-l vedem pe cel nou si apoi vom comenta.

    on 31 ianuarie 2009 la 05:44