Micii agricultori vor fi "decimati" de criza financiara

Anul 2009 vine cu previziuni sumbre din partea specialistilor din agricultura. Vom avea produse agroalimentare mai scumpe cu 15-20%, zeci de ferme vor fi inchise, aproape 75.000 de muncitori vor fi someri, iar investitiile se vor diminua vizibil. Chiar si ministrul agriculturii, Dacian Ciolos, ne-a declarat ca, cel mai mult, criza va lovi in micii agricultori care au nevoie de credite bancare pentru a-si continua investitiile sau pentru a accesa fonduri europene.

„Dintre sectoarele afectate de criza financiara, cele mai lovite sunt, si mai ales vor fi, constructiile, dezvoltatorii imobiliari si agricultura. Plus ca agricultura este subfinantata, faramitata, iar tehnologiile din acest sector sunt invechite”, ne-a declarat Constantin Bostina, vicepresedintele Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR). Conform acestuia, cel mai afectat sector va fi zootehnia, pentru ca este influentat de costurile din ce in ce mai ridicate la energie, dar si la utilitati. De altfel, primele semne vizibile ale crizei s-au facut deja simtite, dovada ca numai 50% din suprafetele pentru culturile de toamna au fost insamantate. „Este necesara o interventie urgenta a Guvernului pentru a sprijini cu prioritate acest sector. Criza financiara este un real pericol pentru securitatea alimentara. Costurile creditarii sunt mult mai mari ca in trecut, restrictiile pentru acordarea unui credit sunt mai dure, iar energia se scumpeste. Debutul anului 2009 va aduce multe greutati pentru agricultori. Vor fi mai putine produse alimentare, iar preturile vor creste automat. Ne asteptam chiar si la influente asupra inflatiei datorita scumpirii produselor agroalimentare care se prevad de la 1 ianuarie”, ne-a mai spus Bostina.

Alimentele se vor scumpi iarasi cu 20%
„Nici nu vreau sa ma gandesc ce va fi. Dupa 1 ianuarie, absolut toate produsele agroalimentare se vor scumpi cu 15-20% pe fondul crizei financiare. Vor fi afectate mai ales industriile care deservesc agricultura. Producatorii de ingrasaminte, seminte si pesticide isi vor diminua productia semnificativ. Daca pana acum, intre 1 noiembrie - 1 martie, peste 75% din agricultorii care lucrau pe salariu intrau in somaj tehnic, acum nu o sa mai avem nici macar garantia ca la inceputul lunii martie cei peste 75.000 de salariati or sa mai aiba unde sa se intoarca”, sustine Stefan Niculae, presedintele Federatiei Sindicatelor din Agricultura - Agrostar. „Se vor inchide zeci de ferme, iar investitiile vor fi afectate, pentru ca nimeni nu-si mai permite acum sa apeleze la banci, iar cei care au deja credite platesc mai mult pentru rate. Ministerul trebuie sa dubleze subventiile sau sa gaseasca niste programe de creditare cu dobanda subventionata”, mai spune Niculae. Si industria laptelui va fi afectata, cel mai probabil o data cu inceputul anului viitor. „Producatorii vor ramane cu marfa pe stoc daca nu isi gasesc alte piete de desfacere. Deocamdata, Romania nu este atat de afectata, fabricile de lapte avand un ritm de productie constant. Exceptie face fabrica ce furnizeaza lapte pentru uzina Dacia, care, din cauza repetatelor intreruperi de activitate, trebuie sa isi caute si alti clienti”, ne-a spus si Valeriu Steriu, presedintele Patronatului Laptelui - APRIL.

Disperati de teama lipsei subventiilor
Agricultorii prezenti ieri la Targul IndAgra din Capitala s-au declarat ingrijorati de mersul acordarii subventiilor. „Domnule ministru, suntem disperati. Promiteti-ne aici, de fata cu zeci de oameni, ca ne veti da banii pe subventii si nu ne veti duce altfel la sapa de lemn”, i-a strigat unul dintre oierii prezenti la targ ministrului agriculturii, Dacian Ciolos. Acesta l-a asigurat pe cioban ca va respecta calendarul de plata a subventiilor, chiar daca urmeaza perioada alegerilor si chiar daca pana acum au fost intarzieri.

Ciolos va discuta cu Isarescu despre problemele de creditare în agricultura
Ministrul agriculturii, Dacian Ciolos, se va întâlni saptamâna viitoare cu guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, pentru a discuta despre conditiile de creditare a agricultorilor, având în vedere cresterea costurilor împrumuturilor si nevoia de finantare pentru investitii în agricultura. „Vreau sa vad cum crede dânsul ca vor evolua lucrurile în contextul actual, mai ales costurile bancare. Este important, în situatia în care au crescut si costurile cu inputurile si cresc si costurile cu creditele, iar pentru noi e important sa avem investitii în agricultura. Statul trebuie sa se preocupe, bineînteles în limita prerogativelor sale si în limita cadrului concurential bancar, sa asigure pentru agricultori un cadru în care sa fie asigurata finantarea pentru investitii”, a declarat Ciolos, ieri, la deschiderea Târgului agricol IndAgra Farm de la Romexpo.

autor: Steliana Bancu

 

1 comentarii:

  1. Anonim said,

    Micii agricultori oricum erau in plan sa fie decimati de UE.

    on 31 ianuarie 2009 la 06:40