Un miliardar german se sinucide din cauza crizei financiare

n afacerist german care a pierdut 4 miliarde de dolari în criza financiară s-a sinucis aruncându-se în faţa unui tren, relatează This is London. Adolf Merckle, în vârstă de 74 de ani, nu a rămas totuşi sărac lipit nici după prăbuşirea la burse a acţiunilor companiilor pe care le deţinea – îi rămăseseră încă cinci miliarde de dolari. El a fost găsit mort luni seara în apropierea localităţii bavareze Blauberen. Marţi familia sa a fost cea care a anunţat că este vorba de o sinucidere. Poliţia a confirmat moartea unui bărbat pe calea ferată, fără a-i dezvălui identitatea.

„Starea economică dezastruoasă a companiilor sale, cauzată de criza financiară, dar şi de neputinţa de a acţiona pentru a limita pierderile, i-a adus sfârşitul”, a declarat public familia Merckle. Potrivit revistei Forbes, Adolf Merckle era pe locul 94 în topul global, cu o avere de 9,2 miliarde de dolari. El deţinea companii din domeniul farmaceutic, al ingineriei şi al industriei de ciment, având în total 100.000 de angajaţi. Miliardarul german deţinea de asemenea şi un pachet consistent de acţiuni la Volkswagen.

sursa: Gandul

 

1 comentarii:

  1. Anonim said,

    I-a luat Cel rau mintile.

    on 31 ianuarie 2009 la 06:44