Gândul: Loganul, în topul nemţesc al „programului rabla“
După casarea unui automobil vechi şi achiziţionarea unuia nou, nemţii vor primi din partea unei agenţii guvernamentale o primă de 2.500 euro până la epuizarea unui fond de 1,5 miliarde euro menit să sprijine cea mai puternică industrie auto din UE, care nu a fost ferită de efectele recesiunii.
sursa
Dacia nu mai ieftineste masinile
"Dacia păstrează neschimbate preţurile vehiculelor sale, care sunt în continuare cele mai accesibile de pe piaţa românească. Preţul celui mai accesibil Logan, de 6.400 euro, a rămas neschimbat din septembrie 2006. Dacia s-a angajat din 14 ianuarie să prezinte o ofertă comercială proprie, doar în favoarea clienţilor care vor beneficia de programul Remat 2009, de îndată ce acesta va fi lansat", se arată într-un comunicat al producătorului remis, joi, agenţiei MEDIAFAX.
Precizarea constructorului auto vine după ce miercuri vicepreşedintele Automobile Dacia, Constantin Stroe, a declarat că producătorul ia în calcul reducerea preţului maşinilor, din marja de profit, ca o măsură care să vină în sprijinul clientului, alături de banii primiţi de acesta prin programul Rabla, ieftinirea modelelor nefiind o măsură viabilă în sine.
Stroe a dat exemplul unui model Logan de 10.000 de euro, maşină pentru care reducerea cumulată oferită de Dacia, alături de prima de casare acordată de stat (stabilită la 4.000 de lei în acest an, aproximativ 1.000 de euro - n.r.), să se traducă într-un avantaj pentru client cuprins între 1.700 şi 2.000 de euro.
Plecând de la această declaraţie, o parte a presei româneşti a anunţat că Dacia ar putea ieftini maşinile cu până la 2.000 de euro.
Compania Dacia arată, în comunicat, că a fost preocupată în permanenţă de reducerea cheltuielilor de întreţinere ale clienţilor săi. Astfel, intervalul dintre revizii a fost extins de la 15.000 de kilometri (km) la 20.000 km pentru maşinile pe benzină şi de la 10.000 km la 15.000 km pentru motorizările diesel, perioada de garanţie fiind dublată de la 18 la 36 de luni.
"Eforturile Dacia s-au îndreptat şi spre siguranţa pasagerilor. Sistemele ABS şi AFU – asistenţă la frânarea de urgenţă – au devenit echipamente de serie pe toate versiunile. (...) Gama Dacia este cea mai tânără de pe piaţă, vârsta medie a modelelor sale fiind de cinci luni", argumentează constructorul auto decizia de menţinere a preţurilor nemodificate.
Un alt argument este acela că Dacia a adus numeroase îmbunătăţiri designului produselor sale, modelele Logan berlină şi Logan MCV suferind restilizări majore în urmă cu câteva luni.
"Niciunul din elementele de mai sus nu s-a repercutat în preţ", precizează Dacia.
Dacia se confruntă în prezent cu o scădere fără precedent a comenzilor pe piaţa românească, dat fiind fenomenul de aşteptare al consumatorilor, provocat de incertitudinile legate de taxa pe poluare auto, de importurile masive de maşini rulate, de scumpirea creditelor şi de accesul mai dificil la finanţare, precum şi de recesiunea pieţelor auto în general.
Comenzile pentru automobilele Dacia au scăzut în luna ianuarie a acestui an de patru ori faţă de aceeaşi lună a anului trecut, de la 200 la 50 de unităţi pe zi, potrivit estimărilor producătorului auto.
sursa
Londra şi Berlinul oferă miliarde pentru salvarea producătorilor auto
Executivul german şi guvernele a patru landuri acordă 1,8 miliarde euro pentru Opel, cu condiţia ca banii să nu fie folosiţi de firma-mamă (General Motors) din SUA
1 foto 0 audio 0 video 0 alte fisiere
Fără deblocarea creditelor auto, mii de maşini gata construite se vor degrada
Fără împrumuturi garantate de stat, industria auto din Regatul Unit (UK) şi cel puţin unul dintre marii producători de automobile din Germania (Opel) nu mai pot supravieţui, astfel că Londra şi Berlinul au intervenit, în ultimele zile, pentru salvarea companiilor pe care bancherii nu mai au încredere să le crediteze.
Astfel, Gordon Brown pregăteşte garantarea împrumuturilor producătorilor auto, dar nu doreşte să cumpere active ale acestora, cum a cumpărat la cele opt bănci naţionalizate. Statul britanic nu va deţine participaţii la producătorii de automobile, dar este nevoit să arate că are încredere în supravieţuirea acestora, după ce, potrivit The Daily Mail, bancherii s-au întrebat în ultimele luni „de ce ar avea încredere să crediteze ceva ce statul nu are curajul să garanteze din banii contribuabililor”.
Vânzările de maşini din UK au scăzut la cel mai mic nivel din ultimii 12 ani, Nissan a deschis seria concedierilor cu 1.200 de muncitori din estul Angliei, în timp ce Ford şi Aston Martin le-au oferit „vacanţe de Crăciun prelungite” angajaţilor, pentru că nu puteau să le dea de lucru. Honda, care participă la Formula 1 cu o echipă înregistrată în UK, s-a retras din competiţie pentru 2008, iar indienii de la Tata Motors, care deţin compania Jaguar-Land Rover, solicită circa un miliard de lire sterline de la stat.
Liniile de asamblare, plasate în circumscripţii laburiste
Trezoreria britanică ezită să promoveze vreo măsură dedicată exclusiv industriei auto, pentru a evita acuzaţiile conservatorilor şi ale liberal-democraţilor că va direcţiona bani către circumscripţiile în care alegătorii votează, de regulă, cu Partidul Laburist.
În total, producătorii de maşini şi furnizorii de subansamble auto oferă 850.000 de slujbe în UK, care formează un puternic electorat de stânga.
Prin urmare, cabinetul Brown caută să promoveze un pachet legislativ cât mai general, care să deschidă liniile de creditare pentru toţi producătorii industriali care nu-şi mai pot finanţa producţia. Şi IMM-urile ar trebui să capete acces la credite, doar că, dintre acestea, câteva zeci dau faliment în fiecare zi, căci nu au posibilitatea să-şi „eşaloneze” pierderile precum marii producători auto.
În Germania, un împrumut de 1,8 miliarde nu doar că se va duce la industria auto, ba chiar direct la un singur producător – firma Opel, deţinută de compania americană General Motor, creditată la rândul ei de către stat cu 12 miliarde dolari.
Garanţia va fi împărţită între Guvernul federal şi guvernele celor patru landuri unde se află cele 26.000 locuri de muncă ale Opel de pe teritoriul german.
Creditele auto, mai riscante decât cele imobiliare
În UK, firmele auto nu vor primi bani direct, ci vor fi garantate creditele prin care oamenii vor să-şi achiziţioneze maşini noi. Or, creditele auto sunt mult mai riscante decât cele imobiliare. Potrivit statisticilor britanice privind creditarea auto, din 1981, numărul de împrumuturi neperformante de acest fel se situează la circa 28% pe an. În condiţii de recesiune, rata celor care nu-şi mai plătesc maşina va creşte şi mai mult, astfel că fie contribuabilii vor ajunge să plătească automobile neachitate (câtă vreme Guvernul a garantat împrumuturile), fie debitorii bun-platnici vor lua credite cu dobânzi tot mai mari.
Guvernul Tăriceanu a dat 123 milioane euro acestei industrii
În ultimele zile ale guvernării Tăriceanu, şi industria auto din România a primit un sprijin de 123 milioane euro. Automobile Dacia a primit un ajutor de 15,4 milioane, alături de alţi patru producători de componente auto, cărora le-au fost acordate ajutoare situate între 17,9 şi 37,4 milioane euro. Subsidiarele Ford şi Renault din România au cerut ajutor din partea statului român şi sub forma garantării a 500 milioane de euro, bani împrumutaţi de la Banca Europeană pentru Investiţii.
sursa: Gandul
Vânzările Dacia în România au scăzut cu 54,9% în decembrie şi cu 16,7% anul trecut
Vânzările Dacia în România au scăzut cu 54,9% în luna decembrie a anului trecut, faţă de perioada similară din 2007, la 3.622 de unităţi, iar pe parcursul întregului an 2008 livrările au totalizat 84.719 autovehicule, în coborâre cu 16,7%, constructorul auto înregistrând astfel scăderi record.
În decembrie 2007, Dacia a comercializat în România 8.037 unităţi, iar în tot anul a livrat 101.799 autovehicule.
"Dacia a vândut în decembrie (2008 - n.r.) 3.622 de bucăţi, o cădere sub orice critică", a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, vicepreşedintele Automobile Dacia, Constantin Stroe.
Dacia anunţa în luna decembrie a anului trecut că vânzările pe piaţa locală au scăzut cu 52,3% în noiembrie şi că după primele unsprezece luni ale aceluiaşi an livrările au coborât cu 13,5%, la 81.097 unităţi.
Prin scăderea vânzărilor cu 16,7% anul trecut pe piaţa locală, Dacia înregistrează astfel pentru al treilea an consecutiv un declin al livrărilor în România.
Anul 2005 a fost de vârf pentru vânzările constructorului auto pe plan local, cu 113.276 comercializate şi o creştere de 41,5% faţă de 2004, avans datorat în principal introducerii pe piaţă a modelului Logan Sedan, în ultima parte a lui 2004.
sursa: Mediafax